Concluzii după o relație toxică începută la 18 ani

Aveam 18 ani, eram în clasa a XII-a, în ultimul an de liceu. Eram o persoana foarte retrasă, introvertită și extrem de tăcută. Eram pe la vârsta în care căutăm răspunsuri, căutam să înțeleg ce se întâmplă cu mine și să văd care este esența mea în lumea aceasta, ce se vrea de la mine. Nu am avut legături sentimentale cu băieții până atunci și nici deschidere spre acest subiect. Nu am abordat niciodată acest subiect cu părinții și nici cu prietenii sau cu persoanele mai apropiate. Am crezut mereu că oamenii sunt buni și că nu mi s-ar putea întâmpla niciodată niciun rău, nici un lucru care să mă piardă. Am crezut că voi putea să reușesc singură și că toate lucrurile sunt spre folosul meu. Totuși realitatea este alta.

Am cunoscut un băiat, mai bine spus un bărbat în toată firea. Nu îl cunoșteam ca om, nici nu știam să mă feresc de rău, nu știam ce era acela pericol sau faptul că aș putea să cad oricând. El era mai mare decât mine cu 10–15 ani și avea o experiență de viață problematică. Era divorțat și avea un copil cu o altă femeie decât fosta soție. La început nu știam aceste detalii despre acest el. Fiind introvertită, nu am spus la nimeni despre faptul că vorbeam cu el.

La început discutam doar amical, nu a fost o ceva pe care eu să o văd că pe o relație. Dar treptat ne-am apropiat și lucrurile au crescut în ce privește gradul de apropiere.

Totuși eram în ultimul an de liceu, trebuia să îmi închei cu bine anul școlar și în același timp să mă pregătesc pentru bacalaureat și de admiterea la facultate (așa sperăm).

Încercam singură să balansez lucruri și am crezut că pot ține ascuns acest lucru față de părinții mei. Nu aș fi vrut că ei să afle despre relația aceasta, pentru că era clar că nu ar fi fost de acord cu ea. Iar eu începusem să am încredere în el și viața mea fără el era una tristă și însingurată.

Ai mei au aflat despre această relație și au aflat și prietenii și cunoștințele. Au început să se pună presiune pe mine, fiecare încerca să îmi explice pe cât putea că alegerea pe care am făcut-o nu este una propice și de viitor.

Eu parcă eram orbită, parcă nu mai vedeam. Totul era întunecat. Nu știam ce să aleg, pe cine sa aleg și mai ales ce să fac pentru a face alegerea corectă. Țineam și la el, îi acceptasem situația și voiam să se continue relația. Totuși nu mi-am pus niciodată întrebarea dacă ceea ce eu îmi doream era reciproc.

Relația cu acesta mi se părea foarte interesantă și palpitantă. Ne întâlneam înainte de pregătirea la matematică. Îmi promitea multe lucruri și era de acord cu tot ce eu îmi doream sa realizez pe viitor, cel puțin la începutul relației. Nu am fost o persoana foarte matură, nu puteam discerne când cineva spune adevărul său mă manipulează, știu doar că credeam foarte mult în el. Începusem să nu mă mai preocupe învățatul la fel de mult. Mă gândeam mereu la el și la un viitor împreună. Totuși simțeam că era undeva o problemă: spunea ceva, apoi făcea altceva.

Treptat a început să îmi povestească despre viața personală. Despre faptul că din căsătorie are un băiat și o fetiță, mi-a arătat chiar și poze cu ei. Îi îndrăgisem foarte mult, erau foarte simpatici. Faptul că începuse să se deschidă mă făcea să am mai multă încredere în el.

Dar aceste lucruri nu au durat mult. Pentru că erau perioade fluctuante în care eram apropiați, apoi ceva apărea și eram distanțați și nu știam ce. El nega. Spunea că este reținut cu munca sau că trebuie să se vadă cu copilașii.

Ulterior am aflat că nu comunica doar cu mine și că, în timp ce vorbea cu mine, mai vorbea și cu altă fată. Prin lucrarea lui Dumnezeu, părinții fetei m-au căutat, pentru că și ei erau disperați (ca și părinții mei) și doreau să o poată ajuta să realizeze faptul că nu este bine ceea ce se întâmpla.

Întâlnirea a avut loc la mine acasă. După o discuție îndelungată, în care eu am povestit cum l-am cunoscut și tot ce s-a întâmplat, fata respectivă a acceptat realitatea. Am oprit și eu relația și am decis să îl scot cu totul din viața mea.

Nu am fost o persoana foarte hotărâtă, nu puteam discuta cu ai mei, mereu am simțit o barieră în faptul de a discuta cu ei și în a avea încrederea în ei. Cred că acest lucru a fost reciproc.

Am decis să renunț la el și să mă axez pe studii. Facultatea a fost prima dată când am ieșit din mediul familial. Eram singură, într-un oraș mare și necunoscut, fără niciun sprijin. Din cauza faptului că alesesem să vorbesc cu acel bărbat, mulți dintre prieteni, chiar și rudele din familie, s-au îndepărtat de mine. Îmi era foarte greu să comunic, nu mai aveam încredere în nimeni. Nimeni nu mă înțelegea, mă simțeam pierdută. Am încercat să îmi ocup timpul cu facultatea și să îmi văd de studii, dar îmi era foarte greu, mă simțeam a nimănui.

Acel bărbat m-a căutat iarăși, și-a cerut iertare de la mine și a dorit să reia legătura cu mine și să refacă relația. Fiind în situația în care eram, simțindu-mă singură, am cedat și am acceptat din nou să vorbim. Pare o slăbiciune, și este, dar când treci prin așa ceva înțelegi cât de ușor este să iei o decizie despre care știi că este greșită dar nu știi cum să o eviți, pentru că nu au măcar un om apropiat cu care să te sprijini.

Însă nu a durat mult. Lucrurile s-au terminat, pentru că în timp ce vorbea cu mine vorbea și cu fata pe care o lăsase însărcinată după căsătorie. Era și ea studentă, m-a căutat că să vorbim și să lămurim situația. Mi-a povestit despre ei și despre copilaș. Era un copilaș de cinci anișori, foarte sensibil și drăgălaș.

Am hotărât iar să opresc lucrurile și să îmi văd de viață. Din nou mă simțeam pierdută, nu aveam pe nimeni cu care să discut și cu care să pot verbaliza tot ce mi se întâmpla. Am ales să îmi continui studiile și să las în urmă tot ce mi s-au întâmplat. A fost foarte greu să mă adun, însă din orice rău poți trage concluzii care să te ajute spre bine.

Iată ce concluzii am tras după cei doi ani în care am fost implicată în această relație, care a fost toxică de la început:

– este bine ca părinții să vorbească mai deschis cu copiii despre relațiile sentimentale și cum poate îndrăgostirea să afecteze capacitatea de a analiza corect. Nu m-am așteptat niciodată că aș putea să mă îndrăgostesc orbește de un bărbat care avea aproape dublul vârstei mele, care trecuse prin mai multe relații și lăsase un prăpăd în urmă și care avea concomitent mai multe relații. Dar exact asta am făcut și mă încăpățânam să susțin că ceilalți îl văd rău pe el și doar eu îl văd bine.

– în adolescență e greu de crezut că cineva pe care îl iubești și îl apreciezi îți poate face rău. De fapt acest lucru se poate întâmpla. Sunt foarte bucuroasă că nu am avut relații intime cu acel bărbat, deși el a insistat, pentru că, dacă aș fi rămas însărcinată ar fi fost foarte dificil – nu aș fi făcut avort, pentru că avortul înseamnă că omori un copil, dar nici nu știu cât de greu mi-ar fi fost, cel puțin o perioadă, să cresc singură copilul, pentru că pe acel bărbat nu mă puteam baza. În această privință m-a ajutat mult faptul că am înțeles de mică că e bine să rezervi relațiile intime pentru căsătorie. Cum eu speram să ne căsătorim, nici nu înțelegeam de ce îmi cere asta. Acum sunt sigură că, dacă aș fi acceptat, m-ar fi părăsit el.

– în adolescență ai impresia că cine nu te înțelege, adică nu te sprijină în ce alegi, îți vrea răul. Așa m-am închis eu față de părinți, față de preotul la care mă spovedeam și față de toți prietenii care îmi arătau că nu e bine ce fac. Acum cred că trebuie să continui dialogul cu oamenii despre care știi că țin la tine și că îți vor binele și, încet-încet, să ajungi la o concluzie comună cu ei.

– atunci când vedem că cineva pe care îl cunoaștem începe să facă lucruri greșite fiind îndrăgostit, să nu îl abandonăm, să nu ne supărăm, ci să încercăm să discutăm cu și să îi arătăm fapte concrete care arată că greșește.

E ușor a critica, dar e mai greu sa te așezi lângă un om care are o etichetă pusă de cei din jur și să îl iei așa cum este și să îl numești prieten.

Este greu să înțelegem pe cineva care greșește vizibil și nu se oprește din greșeală, însă cred că oricine dintre noi a alunecat la un moment dat și importantă e ridicarea, nu căderea.

– chiar dacă nu ne ajută nimeni, să căutăm ajutor și să credem că la momentul potrivit Bunul Dumnezeu ne va trimite oamenii potriviți! Mi se pare incredibil să am ieșit întreagă la trup, la suflet și la minte din acea relație în care parcă nu mai eram eu, dar eram absorbită total, și cred că Dumnezeu m-a ajutat mult și mi-a scos în cale oameni care să mă ajute.

Am scris aceste lucruri din dorința de a-i ajuta pe alții, mai ales fete adolescente și tinere, să evite relațiile toxice. Am avut șansa să ies din cea în care am fost, dar alte fete nu au reușit și au pierdut mulți ani din viață sau chiar li s-a distrus viața.

Fetelor, oricât ar fi de dureros, ocoliți un bărbat care te fascinează dar te minte! Iar faptul că promite că nu va mai minți este o păcăleală.