Căutăm un asistent social pentru sprijinirea femeilor în criză de sarcină
16 iunie 2021
Sprijină Proiectul video „5 mărturii despre criza de sarcină”
24 iunie 2021
 
NOUTĂȚI

Ioana Lupașcu: „Am regretat mereu avortul făcut. Un copil nu vine să încurce viața cuiva, ci să i-o așeze și să i-o înfrumusețeze”

 

Ioana Lupașcu a ales să vorbească public despre drama avortului pentru a sprijini alte femei să urmeze o cale diferită și să aleagă viața. A rămas însărcinată la începutul anilor ’90, când era studentă. Nimeni din jurul ei nu a încurajat-o să nască copilul și să-și continue studiile. După avort, relația cu tatăl copilului s-a destrămat. Mai mult de 10 ani nu a vorbit aproape cu nimeni despre durerea ei.

La momentul la care s-a întâmplat să recurg la avort, fiind și foarte tânără, la începutul anilor ’90, nu existau astfel de centre sau eu nu știam de existența lor. Acesta nu era un subiect adus în discuție în societate.

Era privit ca pe o eliberare, însă, la momentul acela nu avem de unde să știu că de fapt va fi o încarcerare a propriului suflet. Eu n-am înțeles acest lucru de la început, ci mult mai târziu.

Aveam 19 ani, eram la începutul facultății. M-am temut, iar toți cei din jurul meu mi-au spus că îmi va fi greu să îmi continui studiile, că voi fi privită ciudat în societate pentru că rămăsesem însărcinată nefiind căsătorită.

După ce m-am maturizat și am privit în trecut, mi-am dat seama că puteam să îmi continui școală în timp ce îmi creșteam copilul.

După ce am rămas însărcinată a doua oară, iar circumstanțele au făcut ca eu și tatăl fetiței să ne despărțim, am realizat că a trebuit să mă descurc și totodată să îmi continui viața fără ajutor, deși la 19 ani aș fi putut fi sprijinită de părinți.

Un copil nu vine să încurce viața cuiva, ci să i-o așeze și să i-o înfrumusețeze. Fiecare copil vine în lume cu îngerul lui păzitor, cu sprijin și ajutor de la Dumnezeu.

Am regretat mereu avortul făcut, care nu a lăsat urme fizice, cum se întâmplă în alte cazuri.

Mi-am dat seama că motivul care stă la baza avortului este acela care nu se va împlini niciodată în viața omului, nu poți să construiești nimic având la bază o astfel de crimă teribilă. Avortul este o crimă, lucru de care eu n-am fost conștientă la vârsta de 19 ani.

Este ca și când am înjunghia un copil mic pe stradă. Ni se pare de necrezut ca cineva să facă acest lucru, dar de fapt asta se întâmplă în timpul unui avort: un copil fără apărare este omorât cu brutalitate pentru un motiv anume al mamei, al tatălui sau a celor din jur, motiv care nu are cum să se îndeplinească.

Eu am făcut asta pentru studii, pe care le-am terminat dar nu le-am putut folosi niciodată, iar acesta este un lucru drept și firesc, pentru că Dumnezeu este Drept.

Știu multe alte motive care pot sta la baza avortului: pentru iubirea unui bărbat, dar relația se poate să nu meargă și se destramă; pentru carieră, care nu se va împlini în felul în care își doresc, pe un asemenea sacrificiu nu se poate construi nimic.

Ce ați simțit în momentul în care ați aflat că sunteți însărcinată? Care a fost reacția partenerului?

Am fost amândoi foarte uimiți și șocați, amândoi foarte tineri și total nepregătiți. Pe timpul acela se făcea în școli educație sexuală, dar nu și educație religioasă. Deși știam lucrurile sexuale, pe cele religioase nu le știam, iar asta a lipsit mai ales atunci, când nu eram așa de aproape de Dumnezeu. Atunci nu ne-am pus problema că omorâm o ființă care se năștea din noi doi. Amândoi ne-am gândit că vom face alt copil mai târziu, însă nu am rămas împreună așa că nu s-a mai pus problema.

Cum ați trăit perioada de după avort? Cum a venit conștientizarea?

Conștientizarea a venit mulți ani mai târziu. Pe moment am simțit durerea fizică care m-a traumatizat și m-a făcut să îmi pun unele întrebări, dar apoi, pentru că toți avem sistemele noastre de apărare, m-am forțat să trec peste. Însă, după câțiva ani, o dată cu vârsta și cu maturizarea, cu apropierea de Biserică, am gândit altfel lucrurile și m-am îngrozit de fapta mea.

Am intrat în contact cu prieteni sau cunoștințe, care treceau prin indecizia de a păstra sarcina, pe care mereu i-am îndrumat să nască copilul, deși nu am reușit de fiecare dată, lucru de care mi-a părut rău. Îmi pare rău și acum când nu reușesc să aduc un argument suficient de puternic încât să le schimbe ideea. Așa cum nici eu nu am conștientizat la vremea respectivă, cred că nicio femeie nu realizează ce face cu adevărat.

Țin minte când am rămas însărcinată a doua oară, la prima ecografie i-am auzit inimioara bătând. Am plâns atât de mult, am simțit o emoție atât de mare și puține emoții în viață pot fi egale cu aceea când îți auzi și vezi copilul.

Avortul este teribil și te lipsește pe tine, ca mamă, de miracolul vieții care se naște din tine.

Care a fost motivul pentru care s-a destrămat relația cu tatăl primului copil? Ați simțit că după avortul acela nu mai puteți merge înainte?

Relația s-a destrămat mai târziu, însă, imediat după avort, eu am fost schimbată. Mi s-a părut ciudat să îmi reiau viața ca și când nimic nu s-a întâmplat, exact cum fusese înainte, pentru că pentru mine se întâmplase ceva enorm.

Cu ceilalți, care v-au îndemnat să renunțați la copil, cum a mers relația?

N-am mai vorbit despre acest lucru cu părinții mei, acesta a fost un subiect închis, tocmai ca să putem trece peste. Însă pe mine m-a măcinat pe interior, poate că și pe ei, dar nu am discutat niciodată despre asta.

Culmea este că eu n-aș fi avut probleme financiare, ca să cresc acel copilaș, era vorba numai despre faptul că eram la începutul facultății și probabil că ar fi trebuit să întrerup studiile și despre cum m-ar fi privit societatea. Acum mi se par niște motive atât de puerile, oricum niciun motiv nu ar trebui să stea la baza unei astfel de fapte. Uneori este vorba despre un motiv medical, dar nu a fost cazul meu, și chiar și așa, dacă Dumnezeu decide să îți dea un copil, știe El mai bine de ce.

După câtă vreme ați vorbit pentru prima dată despre avort?

Eu am avut, la momentul acela, o prietenă cu care discutam mereu, însă cu alte persoane am vorbit foarte târziu, după 10 ani, din jenă, vinovăție, traumă și alte sentimente care mă încercau.

Cum a fost contextul în care ați rămas însărcinată cu al doilea copil? Cum au reacționat cei din jur și cine v-a fost alături?

Toată lumea mi-a fost alături și a fost încântată pentru mine. Din prima clipă a fost o mare bucurie și pentru mine și pentru mama mea. Din fericire și partenerul s-a bucurat de sarcină.

Cu tatăl copilului era o relație proaspătă și nu am știut dacă el își va asuma sarcina sau dacă va vrea să îmi rămână alături, dar nici nu m-a interesat. În momentul în care am aflat că sunt însărcinată am știut că îmi doresc ca bebelușul să se nască, indiferent de ce va hotărî tatăl.

Eu și tatăl fetiței ne-am despărțit, dar nu a avut legătură cu sarcina sau cu copilul.

Ce mesaj aveți pentru femeile care trec acum printr-o criză de sarcină, nu știu ce să facă, poate partenerul a dat bir cu fugiții sau cineva face presiuni pentru avort?

Sub nicio formă să nu facă avort, indiferent care ar fi motivul! Întotdeauna se va găsi o soluție: cineva care are un canon de îndeplinit (tot în urma unor avorturi) și poate sprijini financiar, un centru pro-viață care poate ajuta. Știu că este nevoie de sprijin din partea unui bărbat, dar se poate și fără. Se spune că „la barza chioară îi face Dumnezeu cuib”, întotdeauna se va găsi un sprijin, un prieten, o rudă, o cunoștință.

Dacă partenerul nu își dorește copilul, este liber să plece. Înseamnă că nu iubește nici mama. Nu poți iubi mama și să îi ceri o asemenea faptă. În plus un bărbat care cere așa ceva, nu ar trebui să fie unul pe care o femeie ar vrea să îi fie alături.

Și eu am decis să mă despart de tatăl fetiței când ea avea 10 luni, lucru care m-a speriat și care m-a făcut să mă gândesc dacă mă voi descurca. Dar m-am descurcat!

În momentul în care rămânem însărcinate devenim responsabile pentru viața copilului nostru, iar atunci viața copilului este mai importantă decât orice altceva.

Când suntem în viață și ne moare un copil, trăim o tragedie, același lucru este și avortul unde este vorba despre un copil care s-ar fi putut naște. Mai crunt este că noi, mamele, îi omorâm. După un avort nu poate fi nimic bine.

Ați ajuns la Centru „Sfânta Împărăteasă Elena” cu durerea și regretul acestui avort. Ce ați simțit când ați avut ocazia să sprijiniți o femeie în criză de sarcină?

Am simțit o ușurare imensă, o bucurie și o oarecare liniște și alinare sufletească. O sprijin cu mare drag și mă bucur că a decis să nu recurgă la avort și că a ales viața.

***

Din păcate, criza de sarcină este insuficient cunoscută în România. Foarte multe femei încă nu au aflat că există sprijin și pot cere ajutor.

În martie 2021 a fost tipărită o nouă carte de mărturii despre criza de sarcină. Avem nevoie de 20.000 RON ca să trimitem cartea tipărită la 4.500 de medici de familie, ginecologi și preoți. De ce? Pentru ca ei, care sunt atât de aproape de femeile în criză de sarcină să fie și aproape sufletește de ele, să știe ce luptă duc și să știe cum se poate câștiga. Acesta este scopul noii cărți, ajută-ne să fie împlinit!

Sprijiniți trimiterea cărților cu mărturiile femeilor în criză de sarcină către 4500 de medici de familie, ginecologi și preoți.

Iată 4 modalități prin care puteți dona:

1. Cu cardul, pe site, folosind acest link.

2. Prin SMS. Pentru a activa o donație lunară în valoare de 2 euro este nevoie să trimiteți textul DOI prin SMS la 8845. Numărul este valabil pentru toate rețelele de telefonie mobilă.

3. Prin PayPal, folosind acest link.

4. Direct în conturile Asociației, disponibile mai jos.

Beneficiar: Asociația pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei

Cod fiscal: 36913780

Conturi:

RO79RNCB0082153361040001 LEI

RO52RNCB0082153361040002 EURO

RO25RNCB0082153361040003 USD

Deschise la BCR Unirii