Un sms minunat a salvat viața unui copil nenăscut: „Zboară cu copilul tău spre destinaţii exotice!ˮ
26 ianuarie 2021
Căutăm psihoterapeut care să sprijine femeile în criză de sarcină
10 februarie 2021
 
NOUTĂȚI

Mărturie: „Port în minte gândul că aș fi putut avea acum încă un copilˮ

 

Autoarea mărturiei de mai jos se prezintă simplu: „o mamă care a spus «Da!» (doar) de trei ori”. De unde vine regretul din aceste cuvinte? E durerea unei mame, care a stins lumina unui bebeluș în timp ce el creștea în pântecele ei. Era primul copil și a trăit o criză de sarcină pe care o povestește cu emoție și luciditate. La ani distanță și după trei copii născuți, dorul după copilul care nu a avut șansa să se nască a rămas viu în inima ei.

Am început viața de femeie din dorința de cunoaștere completă. Oricâte teancuri de cărți lecturate și rezultatele școlare ce mă recomandau pentru un probabil viitor strălucit nu mi s-au mai părut de ajuns pentru „rotunjirea”profilului meu psihologic-cultural-social. Voiam să știu! Tot!

Bineînțeles că nu te îmbie necuratu’ să vizezi obținerea de cunoștințe practice complete necesare pentru a ajuta măcar ca voluntar în Centrele de Îngrijire Paliativă sau orfelinate, ori la Inspectoratul pentru Situații de Urgență! Nu te macină, sau mai bine zis pe mulți nu-i preocupă să ia probe de apă din lacuri vecine cu cerul sau să cutreiere și să apere munții și pădurile, flora și fauna.

Da. Așa cum ziceam, niciuna dintre aceste posibile raze de idei nu mi-a clipit atunci, în schimb s-au aglutinat o vagă dorință de provocare a unor reguli scrise și nescrise, lipsa de discernământ care face uneori ca la nici 20 de ani să nu deosebești bine între voie și nevoie, între nevoie și poftă, între politic corect și bine rânduit în fața Lui Dumnezeu… și, încetișor, s-a creat avalanșa.

Liniile de dialog între mine, copil studios, și părinții iubitori, nu duseseră nicicând spre subiectul sexualitate, curățenie trupească, păstrarea anumitor virtuți. Din această perspectivă, familiile se pot împărți, cred acum, în două tipuri: cele cu părinți panicați, foarte îngrijorați, care suflă și în înghețată, și cele care exclud sau nu conștientizează că lor li se poate întâmpla una sau alta dintre nenorociri. Până li se întâmplă!

Dar ce tot spun? La puțină vreme de când devenisem femeie, am ieșit de la consultația ginecologică îngrozită (pentru că ceea ce e posibil, de multe ori chiar are loc!), având în mintea goală doar două întrebări: „Cum rezolv treaba asta?” Și „Unde?”

„Ce să fac?” nu a intrat deloc în discuție.

M-am dus ca o epavă plutitoare și am asistat speriată la executarea lucrărilor de „înlăturare a factorului de stres”, adică o lumină de bebeluș care pâlpâia acolo, în mine, și am stins-o!

Am plecat apoi târându-mi membrele apăsate de golul și hăul ce-l purtam fără a ști să-i dau precis un nume.

Am apelat apoi în grabă la Delete  și Reset, sistemul a repornit cu cântec și voie bună și, peste (abia!) 8 ani, am simțit că vreau să fiu și-am devenit mamă. Da. Dumnezeu S-a îndurat și m-a lăsat. Mi-a dat copilul așteptat pe care, peste alți 8 ani, era să-l pierd, și iarăși mi l-a dat!  S-a îndurat și m-a iertat și l-a salvat!

Am mai primit în scurtă vreme încă un bebeluș, nu știu când au trecut toți anii ăștia, între alăptat, stat pe oliță, grădiniță, vărsat de vânt, mâzgălit pereții, mers pe prima bicicletă, lecții de înot, scrisoare pentru doamna învățătoare, sinus și cosinus, examene, dar au trecut caaaaaa vântul!

Și m-am trezit deodată c-un sentiment de … apropiere de deșert, văzând copiii din ce în ce mai mari, depărtându-se cu-ncetișorul.

Port în minte gândul că aș fi putut avea acum încă un copil. Mare. I-am luat dreptul la viață fără ezitare. Iar pe lângă mine plâng ori privesc cu ochi îndurerați  mame care au dus cu greu sarcina și au pierdut unul sau chiar (toți) patru copiii.

Au venit acasă cu o cutie de pantofi plină cu râuri secate de lacrimi, peste un trupușor fără suflare. Copiii aceștia, cărora mamele nu le-au mai auzit scâncetul și nu le-au văzut zâmbetul, sunt poate parte dintre îngerii care se roagă acolo pentru noi ca Dumnezeu să ne ierte!

În partea fericită, alte familii de prieteni cresc și tot cresc, cu aripi de înger în case, printre ei, au cinci, șase, opt copii cărora le zâmbește cerul în ochi și soarele-n plete, curate povești cu zâne și prinți coborâți în zilele noastre!

În astă vreme, la noi bate un vânt cu aromă de pustiu, iar exclamația „Târziu! Prea târziu!” zăngăne cicălitor, agățându-se în meandrele sufletului meu care parcă n-a rodit îndestul.

Am încercat între timp să-mi lămuresc această stare, și-am reușit să simt pe deplin și să-i clarific și soțului meu ideea că mă voi simți incompletă și prea puțin mamă dacă nu mai aducem un copil pe lume.

Cred că rodise, într-un fel, și ideea părintelui nostru cum că datoria în sensul de „creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul” ne-o facem abia de la trei copii mai departe, altfel, doi prunci vin și doi părinți se duc, matematica familiei iese oarecum deficitară.

În fine, cum-necum, hotărâți să purcedem la îmbogățirea familiei noastre din această perspectivă, am aflat uimiți că nu se poate. Au trecut ani de zile în care lună de lună constatam că nu e neapărat la îndemână să faci copii, nu-i chiar cum vrei, când vrei, nu-i cum te-ai hotărât, după ce termini leasingul sau după ce ridici primul etaj, după ce ajungi PR manager ori termini masteratul.  

Nu e chiar așa! Când te-așezi comod și îți faci planuri privind nașterea de prunci, cu chestii de bifat înainte și imaginate diplome așezate pe peretele de la intrare, uiți să îl iei în calcul pe singurul care știe, poate, realizează această minune: Dumnezeu.

Ani de zile planul nu ne-a ieșit. Apoi, pentru rugăciunile și prin mijlocirea Sfinților Lui, Cel Bun a rânduit ca, la împlinirea a câțiva peste patruzeci de ani, având alături în maternitate femei care puteau să-mi fie fiice, să îmi mai nasc o dată fericirea!

Privesc acum marea noastră fericire mică și-mi vine să plâng! Câte minuni voi fi ratat numai pentru că ne-a fost mai comod așa, ne-a fost frică, am fost prea leneși, n-am înțeles care ne e sensul?!?

Și-acum, că-i târziu – e-așa de târziu! – mi-aș dori să stau ani la rând cu burta mare și-apoi cu laptele pocnind în sâni și să mă tot fericesc și să mă tot mir la câtă bogăție avem acces!

Între E prea devreme!  și  E prea târziu! e-atât de puțin!!! Mai ales când nu faci mare lucru, înțelegi fracționat, ignori esențialul și te ferești cu grijă de responsabilități.

Dacă vei fi știind însă să îți cultivi atenția trează și să mergi călăuzit pe drumul drept, e foarte posibil ca ceea ce ai plantat și bine ai îngrijit să crească frumos și sănătos, adăugându-se în calculele mari ca oaze în deșert pentru cei din preajmă.

Copiii au și ei, la venire, planurile lor, rânduite de Sus. Tu, Mamă, doar roagă-te și spune „DA!”

O mamă care a spus „Da!” (doar) de trei ori
C.S., jud. Suceava

Sursa: Avorturiregretate.ro

Vă rugăm să ne sprijiniți trimițând mărturii sau îndemnând persoane cunoscute care au trecut prin criza de sarcină să trimită mărturii la 101marturii@gmail.com

Garantăm că datele personale sau de contact ale celor care trimit mărturiile nu vor fi făcute publice decât dacă ei solicită aceasta.

Vă rugăm să oferiți doar mărturii adevărate, deoarece spunerea adevărului și numai a adevărului este centrală în abordarea crizei de sarcină.